Ceahlăul mereu surpinzător

Week-endu-ul trecut, pentru a nu stiu câta oară am fost in Ceahlău. Ca si tura trecuta l-am revazut prin ochii unor oameni care nu au mai urcat iarna , iar altii chiar deloc . Incântat fiind să le prezint minunăţiile acestor locuri, am trecut de simplele , de acum , pregatiri (mai greu a fost sa gasesc o camera libera la cabana Dochia, unde pana la urma, dupa lungi insistente am primit camera administrativa, adica un pat dublu noi fiind 5) iar sambata dimineata suntem in Izvorul Muntelui unde simtim din plin gerul anuntat pe la meteo. Ninge incet.

De acasa mi-am propus ca urcarea sa fie facută prin Poiana Maicilor - Clăile lui Miron, traseu drag mie pentru zonele de belvedere si sansele mari sa vedem capre negre, iar intoarcerea de a doua zi, prin Jgheabul lui Vodă - Poiana Stănile - Poiana Văratec - Poiana Maicilor, pe unde am mai fost acum 2 ani, intr-o toamnă, urcând .
Cu Oana, Ducu, Dan si Victor cei patru companioni dornici sa simta vantul taios in freză si frigul in obraji, echipati corespunzători pentru o tură de iarnă, plătim biletele de intrare in parc 5 lei (gluma ulterioară "cu faună inclus") si incepem urcuşul prin padure . Căldura efortului ne cuprinde pe rând dar pană in Poiana Maicilor reusim sa ne reglăm optim temperatura prin renuntarea la hainele in plus.

Aici minunata priveliste a peretelui Ocolasului Mic. Norii il acopereau parţial , dar ferestre albastre permiteau privitorului sa intrevadă atât brânele inzăpezite, vârful Vânturiş, urcarea pe Jgheabul Armenilor, Poliţa lui Calistru, Mătura Vrajitoarei, vârful Ascuţit, vârful Afiniş, Hornul Urzicilor şi alte formatiuni prezente in frumosul peisaj. Vântul ne alunga in padure, si după ce trecem de ursul din poza amplasata acolo, ne vorbim sa luam o gustare pentru a avea putere să urcăm până pe platoul intermediar. Zboară o gainuşă de munte pe desupra noastră.

Din Poiana Maicilor urcam pe zapada proaspătă, fără urme, prin linistea alba deplină.


Urcarea prin labirintul inzăpezit, pana la Jgheabul Clăilor este presarată cu pauze la punctele de belvedere de unde admiram Haşmaşul, apoi aruncăm o privire inapoi spre Izvorul Muntelui, după care amuţim sa putem observa dansul nestingherit al caprelor negre pe Matura Vrajitoarei.Minunat!Ce bine ca sunt si destul de multe!Ce bine ca ni se arată si noua şi ca am reusit sa le fotografiem!





Grabesc pasii sa ajung primul la Claile lui Miron pentru a le vedea reactia celorlalti cand vad jgheabul Clailor. Le spun ca e mai usor de urcat decât pare si in 10 minute ajungem sus.






Minunati cu totii de frumusetea locului ne facem drum prin zapada pe alocuri adunata in troiene mai mari, fotografiem imaginea ce surpinde impletitura de alb si albastru, rasuflam usurati si deja privim de sus.
Propun pauza la masa de pe platou, dar vântul nu ne lasa sa zăbovim .Ceaţa acoperea Masa Dacică si Coloana Dorică , refugiul nou construit fiind inchis intram din nou in padure unde urmam poteca linistita pana in jgheabul de langa Piatra Ghedeon. Mai avem putin si vedem Cabana."10 minute".


Ajungem in camping. Ne uitam la cabana cum si ea se uita la noi. Un ultim efort si suntem in fata ei. Agitatie mare. La ora cand am ajuns noi, in cabana erau peste 100 de oameni, 3 grupuri mari din Iasi, Bucuresti si Suceava.Ne facem loc sfiosi dar increzatori ca avem locul nostru rezervat din timp. Preiau cheia si mergem spre camera . Aici un pat primitor pentru 3 persoane, dar nu pentru 5. Eu, pregatit cu sacul sa dorm pe jos, raman 4 in pat. Ne incalzm cu licoarea carata de Ducu si Victor si revenim in sala de mese pe care o gasim goala. Lumea era plecată pe Toaca sau prin alte părţi, iar noi spunem că este momentul oportun sa tragem o fugă până la mănăstire unde Oana avea să ofere călugărilor alimentele cărate in rucsac. Stăm la poveste cu stareţul, ne miruieste pe rând si facem intoarcerea spre cabană la frontala. Si luna ne lumina muntele.
In in cabană gasim o ultima masa liberă. Ne asezăm si observăm ce se intamplă in jurul nostru.
Am avut de acasă temerea ca grupul mare care a rezervat mai toata cabana va face un spectacol dezastruos, cum am mai vazut. Dar am avut plăcuta surpriză sa ii cunoastem pe cei de la Anotimpul5. Acompaniati de o chitara si o vioara au inceput colindele. Colinde frumoase, cu gust.In ciuda faptului ca detineau cantitati mari de alcool, nu stiu cum carate pana la cabana, nu am vazut comportamente mojicesti sau deranjante in nici un fel. Si-au continuat cu talent cântările, din repertoriu :Metallica, Johnny Cash, Cranberries,Luna Amara....In acest timp cei din Suceava, studenti la geografie, sa nu-şi strice reputaţia, dădeau un "shou" in camera nefumătorilor, cu muzică ce nu merită amintită. Noi ne retragem in cameră.
Ne organizăm să putem dormi in cămăruţa noastră prea călduroasă. Urmează o noapte scurtată de confortul lipsă. La 6 ne trezim si mergem sa vedem răsăritul. Soarele ne priveşte in ochi cu raceală...-16 grade.
După micul dejun pregatim o iesire pe Toaca. Frig si vant, dar usurati de lipsa rucsacilor ne avântăm spre vârf. Pe drum după vf. Lespezi observ o altă capră ce se odihnea la inaltimea unei stânci. O sa o gasim si la intoarcere.



Sus pe Toaca vizibilitate buna in toate cele patru puncte cardinale. Ne lasam batuti de vant si impresionati de privelisti, incercam sa identificăm munţii din jur si ne intoarcem la cabană. Plecăm spre casă.


Găsim drumul de intoarcere in ceaţă. Coborâm Jgheabul lui Vodă invăluit in misterul vizibilităţii reduse si apoi cei 4 km de forestier pană la Mănăstirea Stănile. Coborârea domoală devine o plimbare plăcută pe drumul neatins de altcineva.


In Poiana Stănile ne ia in primire vântul. O mică regrupare şi ne refugiem in padure pe vechiul punct rosu spre Poiana Văratec. Pe aici mai apareau urme de urs in trecut, motiv pentru care incepusem sa vorbesc mai tare. O pauză de o ciocolată si ne vedem si sub Turnul lui Butu iar langă el Ana.




De aici, normal, inca "10 minute" pana in Poaiana Maicilor unde regăsim acelasi mistic Ocolas Mic.
Foto:Oana Stroescu-Privind Ocloasul Mic

Deja simţeam apropierea de cotidian. Jos in parcare eram asteptati de masina lui Dan, iar până acolo incercăm sa inmagazinăm in noi ultimii metri de linişte.

Ajung cu clasicul gând de părere de rău cauzat de sfârşitul turei, dar placut surprins din nou de diversitatea muntelui care isi schimbă infăţişarea in fiecare anotimp, in fiecare saptamană, zi, oră, clipă... atunci când este plouat, batut de vânt, scăldat in ceaţă, acoperit de zăpadă. In acelaşi timp bucuros ca ai mei colegi de tura erau incântaţi de ce au vazut si deja stabilesc urmatoarea destinatie.

Ceahlăul i-a convins!

Oana

Ducu si Dan

Victor




p.s. Nu am precizat ca de duminica dimineată camera foto nu a mai functionat, focusul dându-mi eroare. Astfel pozele de a doua zi au fost facute de Dan.