...zilele numărate in acest an le-am trăit cu imaginea muntelui intiparită in minte. Alb, ingheţat, viscolit si in acelaşi timp inert. Cei 25 km de la intoarcere (Cabana Reţitiş - Topliţa) , măsuraţi in paşii greoi care au impins muntele inapoi, departe, nu au fost cei mai fericiţi, pentru ca avea să ajungem din nou la asfalt . Am tot cautat printre blocuri şi in "civilizaţia" regasită, albul alb, liniştitor, domol sau vântul curat şi rece care iţi arată ca eşti viu. Dezamăgire...
Imposibil de regasit şi atmosfera din grupul celor 32 oameni adunaţi de oriunde, cunoscuţi sau necunoscuţi, cu mai multă sau mai puţină experienţă de munte, uniţi de dorinţa de a fi, la trecerea dintre ani, intr-un loc deosebit.
Gerul ne-a luat in braţe şi ne-a strâns puternic iar vântul a impus respect obligandu-ne să ne plecăm capul in faţa lui pe tot drumul pana la Cabana Reţitiş. Aceasta ne-a aşteptat calmă şi rece, până cand am reuşit sa ne gospodărim si sa producem mai mult fum si mai puţină caldură.
Soarele ne-a salutat in fiecare zi de deasupa Ceahlăului. Astfel il aprindea intr-un rosu purpuriu, fapt ce ii dadea o data in plus un aer magic. Tot el, soarele, ne incalzea pe timpul zilei adapostul, astfel incât soba fumegandă era scoasă din uz, iar la asfinţit ne ura noapte bună , inecându-se apoi in marea de nori.
Seninul ne-a lăsat să vedem un orizont nemarginit şi ne-a ţinut capul sus cu privirea intrebandă "Ce munţi or mai fi si aia de departe?". Beneficiam de rarele zile consecutive de vizibilitate bună cu preţul, ieftin cred, unui aer geros.
Am cântat, am dansat, ne-am jucat ...imi aduc bine aminte...
Fotografii de Mihai Huşleag
Fotografii Ioana Creţu
Fotografii Oana Stroescu
Imposibil de regasit şi atmosfera din grupul celor 32 oameni adunaţi de oriunde, cunoscuţi sau necunoscuţi, cu mai multă sau mai puţină experienţă de munte, uniţi de dorinţa de a fi, la trecerea dintre ani, intr-un loc deosebit.
Gerul ne-a luat in braţe şi ne-a strâns puternic iar vântul a impus respect obligandu-ne să ne plecăm capul in faţa lui pe tot drumul pana la Cabana Reţitiş. Aceasta ne-a aşteptat calmă şi rece, până cand am reuşit sa ne gospodărim si sa producem mai mult fum si mai puţină caldură.
Soarele ne-a salutat in fiecare zi de deasupa Ceahlăului. Astfel il aprindea intr-un rosu purpuriu, fapt ce ii dadea o data in plus un aer magic. Tot el, soarele, ne incalzea pe timpul zilei adapostul, astfel incât soba fumegandă era scoasă din uz, iar la asfinţit ne ura noapte bună , inecându-se apoi in marea de nori.
Seninul ne-a lăsat să vedem un orizont nemarginit şi ne-a ţinut capul sus cu privirea intrebandă "Ce munţi or mai fi si aia de departe?". Beneficiam de rarele zile consecutive de vizibilitate bună cu preţul, ieftin cred, unui aer geros.
Am cântat, am dansat, ne-am jucat ...imi aduc bine aminte...
Fotografii de Mihai Huşleag
Fotografii Ioana Creţu
Fotografii Oana Stroescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu