Bârnova, bicicleta, zăpadă

E sâmbătă si lumea profită din plin de timpul liber şi zăpadă. Unii la căţărat in Cheile Bicazului pe Cascada Bicajelul, altii practica schi fond prin padurile de langa Iasi, unii s-au indreptat spre Cabana Sambata din Fagaras la intalnirea carpati.org si altii care fac bagajul pentru plecarea de maine in Ceahlau.
Trezit de dimineata de un telefon, observ soarele de afara si imi spun ca nu e rost de stat in casa si de lenevit. Imi revine in minte ideea de a pleca cu bicicleta in Barnova, la o scurtă tură pe zapada. Mi-am spus ca merita , chiar daca nu o sa fie accesibil drumul prin padure, miscarea pana sus la releu o sa-mi prinda bine. Asadar, in timp ce iau micul dejun, ma echipez. Doua activitati care la nevoie se impaca foarte bine. Arunc o privire bicicletei sa vad ce imi inspira si continui pregatirea pentru tura pe zapada.
Ies. Scap de privirile celor ce se intreaba "ce cauta asta cu bicicleta pe vremea asta?" si incep urcusul prin Bucium. Soarele ma incalzeste, efortul si mai si. Ajung intr-un final pe platoul de la releu. Aici imi dau seama ca e imposibil sa merg prin zapada destul de mare, aderenta fiind aproape de zero, si profit de urmele lasate pe drumul spre punctul belvedere de deasupra orasului. Aici singur. Eu si un vant puternic, ce viscolea zapada ce imi aduce imediat aminte de vantul de pe Zaganu(Ciucas) de week-end-ul trecut. Imi zboara o manusa in timp ce fotografiez bicicleta in zapada.



Panicat, nevoie mare , pentru ca nu o sa mai pot merge pe bicicleta in frig cu o mana expusa , ma uit de sus sa vad e unde a ajuns. Echipat cu incaltari de bicicleta si colanti, incept sa intru prin zapada pana la genunchi in cautarea indispensabilei manusi. Tot vantul ma ajuta si o vad la vreo 20 m zburdand agale catre vale. O recuperez si bucuros ma intorc la bicicleta care ma astepta .

Pentru ca nu puteam merge pe traseul propus, prin padure, am spus totusi sa cobor in Barnova pe drumurile auto de sub poligoanele de catarat.
De aici totul a mers bine, cu exceptia catorva situatii create mai ales de cainii isterici.

se aude capacul de la camera izbindu-se



o inevitabila cazatura


acolo ii place sa stea



si am continuat...


drumuri albe

cainii isterici si pe final, au fost prezenti cam pe tot traseul.

Ciucaş

Prima tura pe 2010, Masivul Ciucaş. O idee mai veche a lui Aurica Scriitoru, de a face o tura de iarna prin aceste locuri. Om minutios, a programat totul referitor la transport si cele necesare, ca la carte. Plecam la vagonul de dormit din Iaşi, joi seara 21 ian 2010, eu , Cristina, Catalin, Aurica si Mugurel care ni se va alatura in tura abia sambata. După mult haz, de data asta nu de necaz ci de confortul sporit, ajungem intr-un Ploiesti urat mirositor si gri. Luam tramvaiul cu navetisti , cica ar fi singurul, spre autogara unde gasim autobuzul medieval care ne duce pana la Valeni. De aici inca un microbuz pana la Cheia, si iata-ne la poalele Ciucaşului.

Frigul aprig ne cuprinde repede, fetele ne ingheata, ne echipam si pornim la drum. Traseul de urmat : Cheia - Culmea Zaganu - saua Gropsoare - Vf. Ciucas - Culmea Bratocea - Cheia. Timpul alocat 3 zile din care ultima reveniri in Iasi.

Mergând prin satul incremenit de frig, ne incalzim treptat, facem cunostinta cu cativa caini, dintre care doi mai inconstienti de foame, ne vor insoti pe tot parcursul zilei. Intram pe traseul Cruce Rosie, si incepem sa savuram privelistea alba ce ne inconjura. Fotografii peste fotografii.


maguliti de alb


te dureau ochii de la marcaj

Iesim din padure si ajungem la Stana din Zaganu. Privelistea devenea din ce in ce mai interesanta, norii jucand-se in jurul nostru.


consultari


Aurica la marcaj


Poiana de la stana Zaganu


Stana Zaganu, lux pe timp de iarna


La stana Catalin ne spune pentru prima data ca nu se simte bine si se gandeste sa se intoarca. Fiind greu de crezut acest lucru, dat fiind turele facute impreuna fara probleme, incerc sa nu bag in seama. Plecand de la stana, starea de oboseala tot mai accentuata , il face sa decida ca e mai bine sa se intoarca. Si pentru el, fiind constient de ce mai urmeaza si pentru noi, ca sa nu fim incetiniti. O conving pe Cristina sa nu se intoarca cu Catalin, pentru ca se va descurca singur pana jos. Constienti ca facem ce trebuie , ne despartim cu gandul ca o sa luam legatura seara sa vedem daca a ajuns cu bine in sat. Un moment delicat.


incurajari


cel mai important este sa stii sa spui stop, Catalin a stiut.

Cu Aurica si Cristina ne continuam drumul pe Culmea Zaganului. Ne loveste ceata, apelam la GPS, cautam marcajul de iarna, spargem zapada, ne descurcam. Iesind din nori si ne cuprinde o stare de euforie. Soarele ne ardea fata, iar norii formau o mare alpina din care se intrezareau ca niste insule Bucegii. Pana pe vf. Zaganu ne facem drum prin zapada mare, privirea fiindu-ne inca furata de ce era in jurul nostru. Interesant era cum Cristina, desi facea un efort destul de mare reusea sa afiseze un zambet larg.


alb albastru


zambetul Cristinei


nu stiu cum se cheama...


Aurica in actiune


mic in dreapta, Bucegi


senin geros

vantul invizibil

nori naravasi


Cu imaginile astea in jur, continuam să spargem zapada cu randul, cand eu cand Aurica, lasand-o astfel pe Cristina sa zambească in continuare. Ajunsi pe vf. Zăganu incepem sa ne intrebam unde o sa punem cortul. Conform planului intocmit de Aurica, acesta trebuia pus pe la ora 15, sa fie inca lumina si cat de cat cald. Cautand un loc propice , trecem de Lanturi, mai usor decat am auzit ca va fi, si ne indreptam spre vf. Gropsoarele ce se vedea in zare, pe un vant destul de tare si taios. Din lipsa de inspiratie sau din cauza subconstientului nostru care ne dicta ca mai bine nu la cort, ajungem la refugiile din creasta, batuti de acelasi aprig vant care aducea o temperatura de vreo -15 grade, sa nu exagerez (se simtea mult mai rau, cred ca erau -20) daca ne gandim ca eram aproape de polul frigului, Intorsura Buzaului la Nord de Ciucas si in perioada anuntata ca fiind cea mai rece a anului.


vantul ce ne lovea senin


Cainii care ne-au insotit tot drumul in speranta unei bucati de carne, erau inghetati, gerul transformandu-le blana din neagra in alba. Soarele apune frumos peste Bucegi, pe un cer senin-geros si peste o mare alpina.


asfintit

Vazând ca nu e rost de pus cortul, si stiind că nu mai avem mult pana la Rascruce,( de unde porneste marcajul spre cabana Muntele Rosu), spunem sa fortam si sa ajungem totusi la cabana. Gandul asta ne incalzeste imediat, si pornim prin noapte, in coborare spre Muntele Rosu.


bucurosi ca am scapat de vant


De sus, vedem cabana care ne dă impresia ca este aproape. O iluzie plina de real incat eu eram aproape suparat ca am ocolit-o cumva. Zapada inca ne dadea batai de cap, urmele lipsind cu desavarsire. Aurica, bazat pe GPS , imi spune ca e directia buna.

La ora 19, dupa 10 ore de traseu intram in cabana. Caldura. Ne hidratam, fiecare cu ce a crezut de cuviinta, bere, suc, apa, inchiriem o camera pentru noaptea ce va urma , ne uscam echipamentul pe calorifere, iar cina o luam in camera. Il sunam pe Catalin, aflam ca este cazat la o pensiune in Cheia si ii spunem sa vina a doua zi la Muntele Rosu sa ne intalnim. La cina facem un remember al zilei ce tocmai a trecut si ne gandim ce o sa facem maine. Cristina deja este cuibarita in pat de unde ne anunta sa nu o mai luam si maine in calcul. Noaptea va fii un sfetnic bun, cum a spus Aurica si ca maine dimineata vom stii ce e mai bine si sanatos de facut. Dormim dusi. Obisnuita agitatie nocturna a lui Aurica ne mai trezeste din cand in cand. Iar la ora 7 30 desteptarea.

Cu Aurica planificăm continuarea traseului, pana in pasul Bratocea cu o noapte dormită la stana. Asta insemna ca la ora 12, trebuia sa eliberam camera iar pe Cristina sa o lasam sa-si gaseasca prin Cheia ceva. Lovit de comoditate, am venit cu propunerea sa mai luam o noapte cazare si sa facem Vf. Ciucas tur - retur. Asta insemna un minim de bagaje si caldura camerei la intoarcere. Propunerea a fost imediat acceptata si la 9 30 am plecat spre varf. La cabana Muntele Rosu mai era Mugurel , cu care am plecat din Iasi, si Bebi, un amic de-al sau din Bucuresti, care ni s-au alaturat turei de sambata.


Mugurel de Iasi

Atmosfera linistitoare a traseului prin padure pana la drumul forestier ce urca la Cabana Ciucas, ne dadea idei de intoarcere prin alta parte, prin Şaua Chiruşca.



linistea padurii


Ajunsi la platoul de la cabana Ciucas, un vant puternic si rece ne ia in primire. Intrăm la paznicii cabanei in constructie pentru putina caldura si o echipare adecvata noilor conditii.




Mugurel si Bebi isi pun rachetele de zăpadă, eu cu Aurica după ei. Profităm de urmele formate in zapadă de doua persoane ce mergeau cu mult inaintea noastră, reusind sa tinem un ritm sustinut. Vreme foarte rece. Era pentru prima data cand foloseam doua polare la mers si nu am transpirat. Vantul parca ne zgâria faţa si orice zona expusa era dureroasa. Am trecut prin portiuni cu zapada inghetata unde era foarte bine de mers si zone cu zapada afinata in care trebuia sa ne luptam cu lipsa urmelor. De mentionat ca cele doua persoane care incercau varful inaintea noastră au abandonat din cauza marimii zapezii care le ingreuna inaintarea.


pe rachete, inainte!


luptand cu imposib...viscolul ;)


Aurica din spate


Aurica din lateral

La Tigai am ales banda rosie, gandindu-ne ca zapada e mai ingheta in zona asta , deplasarea fiind mai usoara. Intr-un efort sustinut am trecut pe la Tigaile pline cu zăpadă, Babele la Sfat in ceată sa nu le vada nimeni si pana la urma pe varf. Fiind ceata eu tot intrebam daca asta e varful. Am spus, fie, am facut pozele de vârf, si repede inapoi sa nu inghetăm.


Aurica si eu



Mugur si Bebi


Intoarcerea a fost mult mai linistita si rapida, urmele fiind deja facute . Doar Bebi a avut parte de un moment mai delicat cand a alunecat cu rachetele pe un jgheab inghetat, avand ceva emotii pana cand a reusit sa se opreasca. Putina joaca cu pioletul in acelasi jgheab si repede spre Cabana Ciucas unde ne astepta soarele care s-a ascuns toata ziua de noi.


oprire in piolet, teoretic nu-i corect...


O vreme superba la intoarcere, soare , cer senin, fara vant.



intoarcere spre ce a fost


alb cat vezi cu ochii


Aurica cu parere de rau a fost si vf. Ciucas



pudra


La aceeasi batranei, paznicii de la Cabana Ciucas, au intrat Bebi si Mugurel sa manance ceva din pachet, noi am continuat drumul spre cabana manati de foame si de revederea cu Catalin si Cristina. Pe drum ne-am intalnit cu cei din tura fotografica organizata de carpati.org prin domnul Andrei Dudescu, cu care ne-am salutat si am facut schimb de impresii, unii dintre ei fiind cunostinte mai vechi. Stiau ca suntem de la "Hai pe munte" si aveau cunostinta de iesirile noastre , laudandu-ne pentru activitatea sustinuta.

Intorsi la cabana, Catalin ne face poze de bun venit si intram in camera sa povestim ce am facut. Cinam. Ne facem comozi. Vizionăm un film bun pe DDTV, adormim in punctul culminant al acestuia.

Dimineată, Duminica 24 ianuarie, trezirea si la Gara. Daca ar fi fost asa simplu. 3 km pana in Cheia, Un microbuz pana in Valeni, altul pana in Ploiesti, tramvaiul cu pensionari pana la Gara inghetata din Ploiesti, alimentăm si ne suim in Rapidul spre Iaşi. In tren avem parte de o interpretare originala a imnului Angliei din partea lui Mugurel care ne scoate din amorteala , numai bine sa ne pregatim de coborare intr-un Iaşi siberian. Din nou acasa.


Protagonisti, membrii HPM :


Catalin


Cristina


Aurica


ionut

Privire peste anul care a trecut

Ca un punct de plecare pentru mai departe, o sa incerc sa-mi aduc aminte turele facute in 2009. Nu ca ar fi fost foarte multe ci mai ales ca au purtat semnatura HPM. Da, cei din Asociatia de Turism Montan "Hai pe munte" Iaşi, sunt camarazii mei de munte si nu numai. Impreuna facem cele mai placute ieşiri pe munte, atmosfera in sânul grupului fiind originală, cu oamenii diferiti dar cu toţii dornici de mers prin munti. In plus , experienţa fiecaruia dintre noi este impartaşită celorlalţi , astfel incat am avut de caştigat fiecare foarte mult din apartenenta la acest minunat grup.(nu totu-i roz, ca in orice grup normal, ideile sunt impartite, dar reusim sa ne adunam si ne organizam turele asa cum trebuie ).

Aşadar şi prin urmare, Ianuarie 2009 , imediat dupa sarbatorile de iarna, pe 14 cred, am plecat doua zile in Giumalău-Rarău, tură de iarna. Pe scurt, am plecat sambata dimineata din Pasul Mestecanis-Poiana Ciungi-Varful Giumalau-coborat pana la drumul auto spre Motel Rarău, intaorcere a doua zi prin Saua Ciobanulu-Valea Limpedea-Campul Lung.


calea de urmat


vf. Giumalau in nori



plecam din Poiana Ciungi


batuti de viscol pe Vf. Giumalau



vedem Raraul, unde vom ajunge pe intuneric.



batai de cap cauzate de zapada

Peste o saptamana, pe 24 ianuarie intalnirea Carpati.org in Piatra Craiului. Ne-am mobilizat si am plecat spre Zarnesti.De vineri pana duminica am cunoscut carpatistii, ale caror nume le mai stiam de pe site, deci am socializat, am cantat, am dormit in anexele innabusitor de calduroase, si am facut o tura in creasta cu urcare pe la Turnuri pana la refugiul Ascutit si coborat inapoi la cabana Curmatura.Zapada era prezenta in creasta, nu amenintator dar destul sa coloreze in alb liniile maretului munte.

urcarea pe la Turnuri


Piatra Mica, vazuta din creasta


nori peste creasta sudica



Craiul spalat de nori



atmosfera de la Curmatura

A urmat Ceahlaul.Moldovenii il au in suflet. Nici o iesire in Ceahlau nu seamana cu alta. Iar in martie am adunat impreuna cu colegii din HPM, o gasca de vrei 30 de persoane si am urcat pe o zapada superba, totul fiind acoperit in alb. Am urcat prin Lutul Rosu , fiind mai accesibil, luand in considerare ca il aveam printre noi si pe bravul Matei, 8 ani la vremea aceea.


Matei il trage pe Claudiu, tatal lui


Pierdut in decor


Viscol langa Dochia


Nu e vulpe...!


baieti si fete





29, 30 Martie, "gigantul" Macin. La invitatia amicilor din Braila, carpatisti convinsi, in speta Pinguinii, am participat , impreuna cu colegii din HPM la tura in acesti munti. Inaltimea nu este punctul forte al acestora fiind foarte vechi si erodati, dar minunati prin senzatia de umblat prin basm pe care o dau. Partea interesanta a fost ca plecam la munte spre Braila, pe traseul clasic de mers spre mare. La Braila am traversat Dunarea cu bacul, destinatia si punctul de intalnire si plecare in tura fiind localitatea Greci. Traseul a fost impartit in doua zile. Prima zi Greci-Cheile Chediu-vf. Tutuianu-Greci. Am campat la Pricopanu, langa masini, unde am format o tabara imensa. Un amanunt, iar au fost in jur de 40 de persoane, tura asta fiind mai mult de relax, dovada ca a doua zi noi cei din Iasi, care eram cam 12, am preferat sa ramanem la tabara pana dupa amiaza cand era plecarea spre casa. Ceilalti, au mers duminica in Culmea Pricopanului, facand un circuit cu intoarcere la corturi.



curios, dar mergem la munte...



padure inundata, clar!


ele


noi


Cheile Chediului



una din pauzele de masa, lupta pentru
supravietuire, se desface sau nu?


natura muribunda



noi


si ele


Pricopanul

Vulcanul Etna. De Pasti, mi-a facut mama o invitatie in Italia. Sa petrec o saptamana in Palermo, Sicilia. Auzind de Sicilia, m-am gandit ca merita sa dedic doua zile pentru Etna. Si planul de acasa a fost: 5 zile cu mama, 2 cu Etna. Mama a fost si sponsorul iesirii pe Etna. Asa ca dupa 5 zile de vizitat un oras superb , plin de istorie, de care palermitanii sunt foarte mandrii, cu ajutorul unor cunostinte, am aflat detaliile plecarii spre Etna. Cu autobuzul pana in Catania, de unde se ia un microbuz, ca un fel de transport intern, pana la refugiul Sapienza, 1910.Pana aici deja socializasem cu Joe si Helene, din Australia.Impreuna am ignorat mijloacele de transport pana la 2900, Refugiul Torre del Filosofo si am urcat pe drumul sapat in zapada care pe alocuri avea si 8 m. In 4 ore eram la Refugiul Torre del Filosofo unde am intalnit un grup de germani, cu o medie de varsta de 60 de ani. Tocmai veneau de la craterul Boca Nuova, si de pe varful vulcanului aflat la 3324 m. Aici tovarasii mei de drum au considerat ca au facut mai mult decat aveau de gand, si dupa un picnic din pachetul pus la dispozitie de a mea mama, si considerand ca este prea frig pentru ei, ne-am luat la revedere. M-am echipat sa urc de unul singur pe varf. Ghidul german imi recomanda insistent, ducand-ma afara sa vad norii ce aveau sa vina, ca e mai bine sa nu merg de unul singur.Chiar daca muntele e destul de comercial, ora la care vroiam eu sa urc era cam inaintata, nemaifiind nimeni prin preajma. Iluzia era ca mai aveam putin de mers.L-am convins ca-i respect parerea si am plecat spre cosurile fumegande aflate la vreo 200 m de refugiu sa fotografiez.Stiam ca e un pretext pentru a ma indeparta. Vremea nu era asa de rea, am vazut altele mai grave in muntii nostrii. Interesant a fost ca dimineata eram la nivelul marii, soare si cald si in 6 ore era la 3000 m si ningea. Urmand urmele de coltari facute de grupul de la refugiu am mers cam 2 ore spre Buoca Nuova. Vantul de intetea, ceata se lasa , dar imi spuneam ca nu m-as putea ratacii in simplitatea muntelui asta. Ma incurajam ca pot sa ajung, ma opream , mai priveam inapoi, ma uitam in jur, era liniste. Fotografiam si filmam vremea rea ce avea sa vina. Pe la 3200, am intalnit niste crevase , nu foarte periculoase dar gandindu-ma ca sunt singur si deasupra unui vulcan activ, imi imaginam tot felul de lucruri, cum ar fi ca din cauza caldurii interioare se formeaza gauri in zapada si poate ma aleg cu o cazatura. Asa ca , multumit de aventura de pana atunci si dorind sa o impartasesc si cu altii am decis sa ma intorc. Fara nici un regret. Ceata grosa imi era ca o umbra. Cand am ajuns inapoi la Refugiul Sapienza nu vedeai la 10 m. A urmat o noapte aici, la un Refugiu ce este in fapt un motel de 3 stele cred, cu 50 Euro pe noapte cu mic dejun inclus.Tin sa amintesc de ospitalitatea sicilienilor, proverbiala. Astfel am facut autostopul si am ajuns foarte repede si gratis inapoi in Catania.Un munte mai mult interesant decat frumos, simplu de facut, o zi cu vreme buna fiind suficient sa ajungi de la nivelul Marii Ionice la 3324 m.

traseul facut


de mine

mergand pe aici

si pe aici..

La refugiul Torre del Filosofo


spre Boca Nuova, in realitate, portiunea asta este mult mai mare decat pare.



vorbindu-mi...





De 1 Mai 3 zile in Muntii Bistritei. La propunearea lui Mihai Cibotaru, propunere inscrisa si ca tura pe Carpati.org, am raspuns afimativ eu si inca vreo 35 de oameni, HPM-isti, Carpatisti & o gramada de prieteni montaniarzi. Astfel pe la ora 11 pe 1 mai eram o armata gata de a ataca urcarea greoaie spre varful Pietrosu Bistritei. Am trafersat canalul de fuga din spatele cabanei Zugreni, dupa care ne luptam sa ne facem loc pe poteca. Cu timpul, ritmul de mers al fiecaruia ne-a despartit in grupuri pe o distanta de aproximativ o ora. Rar reuseam o regrupare completa.
Traseul a fost : Cabana Zugreni-vf. Pietrosu Bistritei-saua "La izvorul rau" (campare prima noapte) - vf. Lespezi-vf. Sandru-Saua Busuiocu- Vf. Calimanelu- Saua Paltinis- sat Paltinis.
De mentionat ca a doua zi am mers prin ploaie mocaneasca si forestier de la 9 la 18. Uzi si mai putini veseli ne-am impartit in doua tabere. Una a dormit la Manastirea Piatra Taieturii, unde prin ospitalitatea unei maici am si cinat, si o tabara a preferat ploaia si vantul de afara petrecand si a doua noapte la cort, incalziti de produse ecologice. Tura a fost o reusita, team-building-ul de final de la crasma din sat fiind un real succes.




peste bistrita, cu mare grija...


sarbatorind ziua muncii

ne asteptam randul spre sus


in creasta


incercare de regrupare



2 x domnu Costel


tabara de baza

cativa oameni

pleostiti de ploaie

In urma acestei experiente, Sim Ovidiu din Cluj a realizat urmatorul film.

http://www.carpati.org/jurnal/cu_ochii_nostri_pentru_ochii_vostri/1780/

jurnal realizat de Mihai Cibotaru.

In Iunie ne-am reintors in Ceahlau. De data asta ceva special. Cel putin asa consider eu, pentru ca a fost o tura de doua zule minunate cu Titus Hen. Avea sa fie altceva decat ma obisnuisem. Am campat intr-un loc ferit, in una din poienile de altitudine joasa si am balaurit prin Jgheabul Amenilor, ucat pe Polita lui Calistru de sub Matura Vrajitoarei, mers pe brana de sus a Ocolasului Mic(o portiune pana la sufa), urcat pe Ocolasul Mic apoi coborat in Poiana Stanile pe la Tronuri si inapoi la cort. Am uitat sa precizez ca in prima zi am admirat de aproape Turnul lui Butu si Ana. Toate astea intr-o atmosfera de respect pentru munte si pentru vietatile care din fericire mai salasluiesc pe acolo.


Butu si Ana

la picioarele lui Butu


Poiana Maicilor de pe Polita lui Calistru

Peretele ocolasului mic cu branele

Matura Vrajitoarei

o mica via ferrata in Ceahlau

la Tronuri,deasupra Poienii Stanile, cred ca
ne uitam spre Chile Bicazului.

de ce nu si putina odihna?!

the bad gang (am taiat din fotografie sa nu desconspir poiana secreta)

foto de : Claudiu Bârliba, Titus Hen.

Tot in iunie am mers in Rodnei si tot la initiativa unui membru HPM, Ionut Cristache, de data asta. O gasca mai retransa, daca se poate spune asa unui numar de 7 oameni. Am plecat din Pasul Rotunda-Fv. Ineut- Lala Mic campare-Vf Ineu-Cresta pana la vf. Gargalau-coborat in Saua Gargalau unde ne-a prins o ploaie naprasnica ce ne-a scos din traseul initial (cascada Cailor-Borsa) spre Pasul Prislop. Intr-o atmosfera gri, am gasit cazare in pas unde am petrecut a doua noapte. Duminica, a treia zi am luat microbuz catre Iasi.

la drum


ajungem si acolo


pe Ineut


Lala Mic cu rododendron


scapati de ploaie, campam


la plaja, pe ghetarul ce alimenteaza lacul


spre vf. Ineu


ciobanel cu 300 de...cai


ploaia ce ne va prinde


ne-a prins in saua Gargalau


Ineul din pasul Prislop

In iulie Fagaraşul. O tura de sapte zile minunata in care am avut de toate. Am plecat cu gandul sa facem creasta de la vest la est, din Turnul Rosu pana in plaiul Foii. Din cauza, ploii, a bataturilor, a noastra, ne-am oprit in Fereastra Mare a Sambetei. Am plecat de la Manastirea Turnu Rosu pe ploaie, care a durat doua zile. Din aceasta cauza am fost tintuiti in cort sambata si duminica, in asteptarea soarelui de luni. Urmatoarele zile au fost minunate , urmand sa strabatem banda rosie fara probleme, inclusiv Custura si Strunga Dracului. Pe vf. Moldoveanu canicula urmata de ploaie care ne-a reamintit de primele zile nu tocmai fericite. Trupa formata din Mihai H., Mihaela, Catalin ,Tudor, Viorica ,a fost numai potrivita pentru o asemenea tura. Lipsiti de orgolii am ajuns cu usurinta la consens in deciziile ce trebuiau a fi luate pentru reusita turei, prin aceasta intelegand orice final fericit. Memorabila a fost si utltima zi, cand, plecand de la Cabana Sambata, pe Valea Raului cu acelasi nume, si din cauza debitului mare al acestuia aventura a fost prezenta din plin. Las pozele sa intre in detalii.

ne pregatim de ploaie

vremea care ne-a tinut in cort in Chica Pietrelor

filmat de Mihai Husleag.

dupa doua zile, vedem o speranta

vant si soare

spre Lacul Avrig

Lacul Avrig

spre mai inalt

intinsi prin Refugiul Scara

cred ca in nori e Negoiu, ne asteapta sssst...

Custura Saratii

o poteca expusa in Custura

mare atentie!

poza de grup pe Negoiu

Catalin in Strunga Dracului

alt curajos, Viorica iese triumfatoare

vf. Lespezi, vf. Caltun, acolo mic lacul Caltun, in mijloc vf. Negoiu

de acolo de departe venim.Vedere de pe Moldoveanu spre N-V

HPM pe Moldoveanu

coboram spre Fereastra Mare

Valea Sambetei involburata

detalii si fotografii gasiti pe adresa:

http://www.carpati.org/jurnal/hpm_in_fagaras_11.07.2009_-_18.07.2009/1768/

Tura Retro de sub vf. Ouşoru . O idee originala a noastră (HPM), ca o reactie a unui film alb negru, realizat de Claudiu Barliba cu imagini din Muntii Bistritei. Planificata din timp, a fost un real succes, taoata lumea fiind pregatita cu cele impuse de tematica iesirii. Ideea a fost sa reconstituim turele de altadata, de prin anii '80 cand rucsacul cu cadru, corturile de 5-10 kg erau cool si chiar fency. Pesonal am purtat bocanci de armata, care mi-au facut bataturi ce au tinut doua saptamani, blugi, o geaca verde cu umeri protejati cu o membrana de nylon, bluza de training, tricou bumbac, sosete in carouri peste blugi. Am dormit in sac plic, fara izopren, am gatit la foc ciorba cu legume si cartofi dar si purcel in lapte carat de tovarasii de drum.. S-a citit din Almanahul Urzica pentru a inveseli atmosfera. A doua zi, ploaia ne-a trezit la realitate, hainele imbuibandu-se de apa , fiind trimisi repede spre Vatra Dornei.

pentru mai multe detalii puteti accesa RT-ul realizat de Mihai Cibotaru la urmatoarea adresa:

http://www.carpati.org/jurnal/remember_8217_80_tura_retro_editia_i_8211_suhard_/1777/

Si iar Ceahlau. Ce facem noi cand ni se face subit dor de munte? Mergem in Ceahlau. E varianta cea mai simpla si totdeauna pare altfel. De data asta 5 persoane. Am urcat pe la Duruitoarea, am dormit in Camping, cina lund-o intr-o atmosfea deplorabila la Dochia, unde se pregatea lumea de o maneloteca. Campingul ne-a oferit vantul si linistea noptii. A doua zi am vizitat Camera Patrata din Detunate si am coborat pe la Claile lui Miron, cu o incercare nereusita de a cobori prin Jgheabul Armenilor, din cauza ca am intrat gresit, intampinandu-ne o saritoare de netrecut fara echipamentul necesar pentru un rapel .Ne-a chinuit jgheabul vreo doua ore, dar placut.

Cascada Duruitoarea

eu cu un cadou pentru Cabana Dochia in mana

cadoul!

Camera Patrata

...ca se putea

avene prin Detunate

catalin de paza, sa nu intre careva.;)

casele noastre

intram in jgheab

si iesim , ca-i mai sanatos

foto: Catalin Luca

La 1 noiembrie din nou in Rarau. Si tot cu HPM-isti. Traseul propus de Mihai Cibotaru a fost : prima zi: Campul-Est -Satul Slatioara- Codrii Seculari Slatioara - Varful Todirescu - Popii Raraului iar a doua zi Vf. Rarau - Hotel Alpin Rarau - Poiana Sihastriei - Vf. Bodea - Campul Lung Vest. Cu iscusinta si mai ales din cauza unui sfat primit de la un padurar am reusit sa nu vedem Codrii Seculari, din pacate. Am dormit la o stana langa Popii Raraului, unde seara taiai fumul cu drujba, si ca sa putem dormi in ea am stins focul, noaptea indurand temperaturi de - 10 grade. Sambata soare tomnatic, iar duminica zapada. Toata iesirea a fost relaxanta fara efort prea mult din partea participantilor. Traditional, tura s-a incheiat cu o masa in Campul Lung.

pornim la drum

la sfat

vom dormi aici

se pregateste ceva

mult fum

afara e mai bine

parasim stana

foto : Tudor Ghioc

La sedinta ordinara HPM , de miercuri 11 noiembrie, primesc invitatia de a merge in Cheile Bicazului o zi. Asa ca a doua zi , am chiulit de la servici, pentru o vizita in locurile preferate ale colegului nostru Claudiu Barliba, in speta, Cheile Bicazului, Cheile Sugaului si Pestera Munticel. Claudiu ne-a purta prin locuri minunate, chiar daca nu departe de civilizatie, putin atinse de modernism. Isi dorea foarte mult sa viziteze pestera Munticel. A mai cautat-o dar in zadar. De data asta tinea mortis sa o gaseasca pentru ca tatal sau s-a numarat printre primii vizitatori ai acestui loc. A fost o zi de toamna tarzie , cu vant si frig insa drumul nu foarte greu ne-a purtat peste aceste inaltimi rupte de realitatea cotidiana. Mi s-a parut interesant cum am gasit pestera. Dupa cateva ore de orientare pe GPS, intrand intr-o fundatura odata cu venirea intunericului am incetat sa mai cautam. Dar nici drumul de intaorcere nu-l stiam prea bine asa ca incercam orice directie de a iesi din padure.Dupa cateva minute de ezitare, am abordat un jgheab ce ne-a dus direct la pestera. Claudiu era in culmea fericirii.

cascada

picaturi

casuta, copacel, gardulet...

pregatiti de vant

ghidul cel fara de ratacire

tandem in coborare

zada

fundatura

am intrat in pestera Munticel

coloane

feţe stranii...

Ultima tura din acest an a fost dedicata primei zapezi din iarna asta. Saptamana inainte de 20 decembrie, a tot nins si am spus ca trebuie neaparat sa facem repede o tura sa ne putem bucura de proaspatul omat. Am incropit repede o trupa si am plecat , unde in alta parte decat in Ceahlau. Asa cum am mai spus Ceahlaul ne suprinde de fiecare data. Inainte de plecare a trebuit sa ne confruntam cu tot felul de zvonuri, ca zapada ar avea pe alocuri 5 sau 6 m si ca ar fi periculos.Dupa ce ne-am consultat cu cei de la Salvamont, am plecat Sambata catre Izvorul Muntelui, urcand prin Poiana Maicilor. Eram primii care faceau urme in zapada, vremea superba ca de basm. Ajunsi la cabana eram cam singuri, mai rar asa dar foarte bine. Am luat in primire o camera de 7 locuri, cu vant inclus, dar nelipsitii saci de dormit si-au facut din plin treaba. A doua zi, o parte mai grabita a grupului a coborat sa ajunga la autobuzul de 13 din Durau spre Iasi pe la Fantanele, iar noi care am ramas pentru autobuzul de 19 am mai facut o vizita la Camera Patrata, urcarea pe bolovanii plini cu zapada fiind destul de interesanta. Cu acesta ocazie am facut si o vizita in spatele Detunatelor.

Muntele Magic


basm


din Poiana Maicilor


decor minunat


Valea Izvorul Muntelui


In jgheabul Clailor


Coloana Dorica, in stanga


platoul intermediar, vreme polara.


Mihai, sloi.


Detunatele, la baza celei din stanga Camera Patrata


lupta cu jnepenii inzapeziti


asfintit peste Camping


spre Detunate


urcam la Camera, poate e incalzita...


jgeabul din spatele Detunatelor


apus peste turele din 2009.




Cam atat!