Nu pur si simplu. Iesirea a fost precedata de o organizare a la carte made by Claudiu Birliba care a asigurat fiacarui doritor un loc in masinile care se deplasau catre Cheile Bicazului. Un microbuz şi doua masini mici toate din Iaşi, iar in Piatra Neamţ s-au alarturat inca doua cu oamenii veniţi din Braila şi Bacău. In total 30 de persoane.
Moftul meu a fost sa fac traseul cu bicicleta. Moftul are explicaţia in faptul ca nu incercasem noua achiziţie pe forestiere de munte si ca la astfel de plimbari pe doua roti visam de mult. Urma sa strabat un alt traseu , de unul singur, intalnirea cu grupul fiind stabilită la Piatra Vitoş.
Ajungem in Chei dincolo de tunel si toata lumea se pregateste de drum. Eu pe langa rucsac, imi pun la punct vehicolul pentru traseul ce aveam sa-l urmez. Harta o aveam in minte, busola in rucsac. Traseul meu, ce poate fi facut foarte bine intr-o zi , a fost Cheile Bicazului-Lacul Rosu-Pasul Pangarati-Şaua Niergheş-Hagota-Piatra Vitoş-Valea Lapoşului-Cheile Bicazului. Harta Bikemap : http://www.bikemap.net/route/469156#lt=46.82168&ln=25.64209&z=11&t=0
Imi iau "la revedere"de la colegi, mă dotez cu o staţie de emisie-receptie de la Cristache şi incep placuta urcare prin Chei pana la Lacul Rosu. Aici deja aveam stabilita pauza de mic dejun. Vremea superba, lacul, si tot ce misca acolo era incantator.
Imi mai iau ceva apa si continui pana in pasul Pangarati, cu cateva opriri sa-mi mai trag sufletul si sa fac cateva poze.
Nu foarte usor, ajung in pas. Aici comerciantii de miere imi confirma drumul spre Hagota. Un drum care mi-l inchipuiam cat de cat asfaltat, insa era un forestier in toata regula.
Imi trag rasuflarea, ma uit la culmea pe care trebuia sa urc si pornesc. Drumul urca usor si nici nu stiu cand am ajuns sus, astfel ca aveam restul padurilor la picioare.
De aici stiam de pe bikemap că urmează o coborâre de 15 km, pană in Hagota. Consult un indicator evident, si incep coborarea pe Cruce Galbena.
Concentrat la drum las bicicleta sa coboare in voie. Erau forestierele la care mă gandeam de mult. Uscat de soarele puternic, drumul avea şi porţiuni cu noroi care a fost destul sa-mi murdareasca hainele si bicicleta.
Merg inainte si bucurandu-ma de deplasarea in viteza, nici nu realizez cand ajung la intrarea in sat.
O casa veche, un batranel interesant care stalcea romana, si un jeep rosu in curte. Il intreb de Piatra Vitos si imi raspunde ca mai trebuie sa merg in vale. "E al dumneavoastra jeep-ul"- "Da".Nu am cerut alte explicaţii.
Era 12 si eram, dupa mintea mea, aproape de locul de intalnire cu ceilalti. Savurez peisajele intr-un soare luminos gandindu-ma sa nu ajung prea devreme si sa trebuiasca sa astept, merg agale.
Profit de intrevederea cu doi carutaşi şi de faptul ca ştiau bine limba romana si ii rog sa ma indrume spre mult cautatata si pomenita Piatra Vitos. dupa un "YOY!!", imi spun ca am trecut si trebuie sa ma intorc . Le multumesc si ma indrept in directia indicata. Ajung intr-un loc in care eram derutat. Scot busola si imi dau seama de directia de urmat, spre nord, dar nu vedeam drumul. Incerc sa contactez colegii, dar erau departe. Din urma vin carutaşii şi incercând sa par stapân pe situaţie ii mai intreb de drumul corect. Imi arata clar calea, spunand ca mai sunt vreo 6-8 km de urcat si ca vrea fii greu pe bicicleta. Nu-i nimic , o sa imping la ea si tot ajung.
Deja simeam singurateatea in jurul meu, drumul bine conturat era greu de ratat, dar si greu de urcat. Mai pe bicicleta, mai pe langa ea, trec de o culme si vad Piatra Vitos.
Intre mine si ea mai era o vale, destul de mare. Din fericire drumul tinea o curba de nivel pana in la baza de vest a Pietrei. Deja simţeam nevoia de a comunica cu cineva. Mai incerc staţiile dar nimic. Sociabil din fire, vorbesc cu mine insumi. Imi spun ca ceilalti vor venii prin partea de est a pietrei, deci trebuie sa ajung acolo. Drumul trecea perfect pe la baza sudica spre est si dupa cateva zone de defrisari , ce au afectat si drumul ajung intr-o poiana. Aici supriza. vad un jeep alb, o Lada Niva. Caut oamenii dar nimic. Linistit cu gandul ca nu sunt singur, incerc sa ma odihnesc, dar tresar destul de des la auzul zgomotelor din jur.
Era 15 30 si incep asteptarea. Incerc sa dorm dar nu am stare, de mancat nici atat. Incep sa merg in directia din care imi imaginam ca vin ceilalti. După jumatate de ora reusesc sa iau legatura prin statie cu grupul. Semn bun. Ii intreb pe unde vin si imi dau seama ca am ajuns bine. Intre timp coboară si oamenii la jeep-ul alb. Au urcat pe Piatra si in scurt timp pornesc inapoi. Profit si ii intreb de poteca pana sus si de un izvor. Amabili si curiosi ca au intalnit un biciclist prin locurile alea, imi ofera informatiile solicitate cu buna vointa.
La scurt timp după plecarea lor, sunt contactat si mi se spune ca grupul este aproape. Nerabdator merg inainte si dupa o culme vad o mare colorata de oameni. Bucuros nevoie mare ca jonctiunea a reusit, dupa ce am umblat prin locuri total straine, stabilim locul de campare.
Urmează o gustare apoi mult asteptata, de Caudiu, urcare pe Piatra Vitos, unde cred ca a trait o satisfactie deosebita, observata in ochii lui mariti la maxim, parca sa cuprinda toata stancaraia dintr-o privire. Aici savuram un 360 de grade clar, avand in prim plan Ceahlaul, evidentiat foarte bine de lumina zilei de 1 Mai.
Dupa poza de grup coboram agale catre corturi sa pregatim serata canto-culinara-bahica. Focul se aprinde repede, lemne uscate din belsug. Se construieste un amfiteatru din butuci si incepem cu un banc, cu un cantec, cu un "bolţ". Atmosfera placuta, voie buna, dar merg la somn mai devreme.
Noaptea nu sufera nimeni de frig in sacii de dormit, pe alocuri prea performanti. Dimineata la 6 trezirea. O dimineată superbă cu o lumina lafel. Spalatul la izvor ma inviorează, urmează micul dejun cu Cristina si Arow si ne pregatim de intoarcere, in timp ce unii mai fac o vizită sus pe piatră.
Reglez bicicleta, vad daca functionează normal, fac o proba, e ok. Ne pregatim de plecare, corturile stranse , rucsacii in spate. Intentionam ca la intoarcere , chiar daca pe bicicleta, sa merg cu grupul, o parte de drum.
Vazand ca franez prea des , si intrezarind o buna bucata de drum pana jos, cu nerabdare imi iau la revedere de la prietenii mei si profit din plin de forestierul ce ducea, pe valea Laposului, pana in Chei.
După o coborare minunată de 45 min, la 11 30 sunt la o terasa unde consum micii traditionali de Ziua Muncii. Trimit in eter prin statie, un semn ca am ajuns, dar nu primesc raspuns. Odihnit, mancat si hidratat imi spun ca am ramas dator cu urcarea prin Chei pana dupa tunel. Incep sa urc pana la locul unde de altfel erau si masinile noastre. Trec de serpetine, strabat tunelul si ajung. Spal bicicleta in rau, ma schimb in haine curate si astept. La scurt timp prind legatura prin statie cu ceilalti. Spun ca ar trebui sa fie aproape si astept. Si astept...si astept. Asteptarea m-a obosit cumplit. Pe la 14, realizez ca e mai bine sa cobor Cheile si sa-i astept la iesire spre Bicaz. Trecand de tunel , reusesc sa iau legatura din nou cu Ionut Cristache care imi spune ca aproape au ajuns la strada. Merg in intampinare si in sfarsit ne revedem.
La 15 am plecat din Chei, la 17 mancam la Nefertiti in Piatra Neamt, iar la 20 eram in Iaşi.
In scurt timp ajung acasa pe bicicleta, pe care o recuperez din portbagajuj lui Ramiro şi care avea cateva zgomote in plus la frana, rezolvate pana la urma.
Multumiri lui Claudiu ideea dusa pana la capat, mii de multumiri lui Ramiro pentru transportul bicicletei dus-intors si lui Ionut Cristache pentru staţia pusă la dispoziţie!
La mai mult si la mai mare!
p.s. inca ma chinui sa incarc celelalte flme de pe coborari.
