Geiger MTB Challenge 2010

Tocmai am reusit sa curat bicicleta de noroiul de Magura si Paltinis. Am indepartat cu grija, ultimele amintiri palpabile de la Geiger Sibiu, ramanand cu trairile din timpul concursului, cu fotografii si cu amintirile unei experiente inedite.
Se intampla ca vineri, dupa 8-9 ore cu masina pana la Sibiu, ne cazam la vila unde aveam rezervate camerele din timp si incepem pregatirile pentru concurs. Cel mai important era sa mancam bine. Ne luam bicicletele si hoinarim prin oras, cam ametiti de oboseala ,in cautarea locului unde putem sa ne potolim foamea si unde sa acumulam proteinele si caloriile necesare pentru consumul mare de a doua zi.

Ratacind prin multime in Sibiu
In lumina feflectoarelor, ele....

Ne linistim la terasa unui restaurant in apropierea Pietei Mari si comanda fiecare ce doreste.
Intre timp strategii de abordare a traseului se aud de la unii si altii. Asta pentru ca imediat dupa start aveam de traversat un rau si ne intrebam daca o sa sacrificam lubrifierea angrenajului si sa fim uscati la picioare sau o sa luam bicicleta pe sus si sa continuam traseul uzi. Pana la urma ploaia care se intrazarea printre umbrelele terasei ne linisteste. Semnele erau clare. Peste noapte va ploua. Si a plouat in continuu toata noaptea si a doua zi dimineata.
Tot dimineata ne intrebam, mai in gluma , mai in serios daca mai mergem la concurs.Nu era greu sa ne dam seama ce ne asteapta, solul fiind foarte moale, iar ceata acoperea muntii ce urma sa-i cataram.
Ne echipam si plecam pe ploaie spre start. Ajungem la limita pentru ca in 10 minute se si da plecarea la ora stabilita,9 45. Traseul la Maraton 90 km cu o diferenta de nivel de 3200.
Incepe aventura. Inca de la inceput noroiul isi face aparitia , peste tot, pe fata, pe ochelari, in gura , in urechi. Dupa 1 km, deja nu mai aveam ce murdari. Vine si raul, il traversez pe bicicleta bucuros, in speranta ca mai spal angrenajul.Deja era jale. Conditiile atmosferice te trimiteau la gura sobei. Dar nu, abia incepeam mult asteptatul concurs. Fata de alte dati, cand am avut probleme la start, din punct de vedere fizic ma simteam foarte bine. Imi spuneam ca sigur o sa-mi indeplinesc obiectivul, acela de a ajunge sus in Paltinis la 1420 m.
Imi placea ce vedeam in jur. Dealurile verzi cufundate in ceata groasa, livezi de meri, poteci. Pe drum ma intercalez cu Andrei J. pe care il depaseam, si care ma depasea in functie de starea fizica de moment a fiecaruia. Urcarea pe Magura a fost foarte interesanta si chiar frumosa. Chiar m-am oprit la un moment dat sa vad o panorama superba. Aceasta prima catarare urma vechiul drum al sasilor din Cisnadioara cu o lungime de 15 km, insemnand o poteca ce serpuia in coasta pe dealuri , cu treceri peste paraie dar cu un sol ce permitea o urcare continua pe bicicleta. Pe aici una din cele cateva cazaturi , chiar intr-un parau si din urma ma imita Andrei in acelasi loc.Il intreb daca e bine si continui.Chiar imi placea ritmul in care urc si simteam sporul pe care il aveam. Ajung in golul alpin unde clar era loc de impins la bicicleta. Aici imaginea era demna de o scena de film, in care decorul era asigurat de coama Magurei, ceata deasa, ploaia marunta si o multime de Sisifi care impingeau bicicletele catre varf.
In jur simt bucuria celor ajunsi aici , si incep una din cele mai dificile coborari pe care le-am facut. Placerea coborari de pe Magura mi-a fost luata de iarba alunecoasa care mi-a redus complet controlul bicicletei incat, dupa ce am evitat o cazatura aproape sigura, s-a intamplat faza aceea in care lasi bicicleta in cadere si incepi sa alergi in vale fara sa te poti oprii prea usor. Ma intorc , ridic bicicleta si continui. Imi mai scot noroiul din ochi cat sa vad si merg mai departe. In continuare simteam ca pot sa continui fara prpbleme si fac trecerea de la Magura la PA2 . Cad din nou pe o coborare inmuiata de apa, un sant adancit prin care parca a curs o apa, si ies la un drum bun de lasat bicicleta sa curga in voie.
Ajung la punctul de alimentare mai sus amintit. Aici oamenii ma intreaba daca sunt ok, un domn imi spala angrenajul imbibat cu pietricele si noroi, o alta persoana imi da apa si banane.Primesc incurajari ca sunt la mijlocul grupului de la maraton si mi se spune sa incerc sa ajung in Paltinis. Stand bine din punct de vedere psihic imi spun ca trebuie sa incerc si chiar sa ajung in timp. Mai aveam 1 h si 45 min si trebuia sa fac 20 km de urcare. Vad un forestier si sper ca asa va fi pana sus.NU.Cu greu gaseam loc pe unde sa pot merge pe bicicleta.In stanga drumul infundat, in dreapta o vale abrupta.Trebuia sa-mi mentin echilibrul pe o poteca ingusta. Dupa ce scap de portiunea asta incep altele foarte dificile. Imi spun, caci vorba cu mine insumi era in esenta drumului, ca eu pot merge destul de repede pe jos.Si continui cea mai grea portiune de pana acum. Nu mai era urcarea placuta de pe Magura ci un drum foarte tehnic, cu praguri de stanca, santuri, bolovani, unde cautam urmele celor dinaintea mea sa-mi fac imaginea traseului urmat de acestia. Vazand ca sunt destul de obosit scot "gelul". Nu mai folosisem si eram curios de efectele lui . La scurt timp incep sa cant obsesiv versurile: "cat de mult imi doresc doar o clipa cu mine, ascuns de nelinisti si de parte de tine, o noapte de nori ma arunca in noroi,e ura si greata si furia ce ma trag inapoi" a celor de la Luna Amara. Ma uitam in jur , impingeam bicicleta , si radeam singur la gandul ca daca m-ar auzi cineva m-ar scoate din concurs pe motiv de "cadere psihica".
Incercam sa pedalez, pietrele ma aruncau dintr-o parte in alta. Luam cate o pauza, mai incercam sa alerg. Ma opream. Si o luam de la capat.
Imi intorc privirea din cand in cand spre drumul lasat in urma si dupa mult timp zaresc si alti colegi de concurs mult in spate. Un domn ma ajunge si imi spune ca nu mai are rost sa ma grabesc pentru ca mai sunt 10 minute si expira timpul intermediar.Nu l-am luat in seama si contiuam sa merg cat pot de repede, dar mai mult pe jos. Aceeasi pesoana ma intreaba cat este ceasul si ii spun ca nu vreau sa stiu dar nu ma intelege.Repeta intrebarea si ii spun ca nu am ceas.Nu vroiam sa vad cat arata pentru a nu-mi pierde speranta de a ajunge la timp sus. Imi spune iar sa nu ma grabesc ca el concureaza la alta clasa.Dupa ce il lamuresc ca inca mai sper sa ajung la timp, ma las depasit de o super fata care trece avantata pe langa mine si imi continui drumul. Un indicator imi spune ca mai sunt 3 ore si jumatate pana in Paltinis . Pe bicicleta mai putin.Incep o serpuire de coborari si urcari pe care le fac cu un simtitor efort. Imi dadeam seama ca nu mai este mult si ajung sus in Paltinis.Eram bucuros ca am reusit sa realizez ce mi-am propus.Ma intalnesc cu un punct de alimantare si ii intreb daca nu imi iau cipul. Oamenii aproape sfiosi imi spun ca ei nu sunt Punct de control si doar vor sa ma serveasca cu mancare.Refuz si ma indrept spre punctul de control. Aici , ma predau.Sa nu mi se ceara, le spun eu ca am depasit timpul intermediar si sunt gata sa le predau cipul.Aflu ca timpul fusese prelungit cu jumatate de ora , astfel ajunsesem al 4 dupa ultimul care a reusit sa treaca prin punctul de control la limita timpului impus.
Avand si optiunea de a continua traseul, nu mai gasesc motivatia necesara de a infrunta noroiul pe ceea ce trebuia sa fie o coborare lunga dar si anevoiasa si aleg sa cobor pe strada pana in Sibiu. A fost momentul in care am spus ca imi ajunge. Am vazut despre ce este vorba, am ajuns sus, sunt multumit.
Ma relaxasem si eram nerabtator sa ma intalnesc cu ceilalti colegi din Iasi si incep sa cobor cei 20 km de serpentine.Ud de ploaie si din cauza frigului de afara imi amortesc mainile si fata de frig, abia mai stateam pe bicicleta.Era un soi de senzatie placuta data de coborarea curata si chinul cauzat de frig. Mai jos in Rasinari era un festival al tuicii si branzei.Ma gandeam ca ajung si beau o tuica sa ma incalzesc , dar acolo se uita lumea la mine ca la urs, fiind plin de noroi. Intr-un final, dupa o coborare parca fara sfarsit ajung la locul de start respectiv finish. Il gasesc pe Maty care ne astepta ingrijorat. Bucuros sa-l revad incep sa-i povestesc prin ce am trecut. El se agita sa faca ceva sa ma ajute spunand ca nu vorbesc coerent. Eu nu imi dedeam seama, dar dupa grija lui a trebuit sa accept sa beau ceva cald. Am refuzat sa merg sa ma schimb de teama sa nu pierd sosirea lui Victor, Andrei A. si Ducu care reuseau astfel sa termine cursa. Intre timp apare si Andrei J. care a avut aceeasi soarta ca si mine coborand pe sosea.
Maty
Eu ud la picoare si nu numai

Noroiul face bine la ten
Sub noroi e bicicleta mea

Uzi si tremurand de frig asteptam sosirea celorlalti care apar pe rand. Ne bucuram pentru fiecare, dar pe fetele lor lipsea zambetul.Efortul a fost imens, intens si continuu, timp de 8 ore.

Andrei bucros ca a ajuns
Victor si bicicleta sfidatoare
Incerca sa-si ascunda entuziasmul de finisher
Andrei la finish
Avea aplicata aceeasi masca de fata
Chirpici Bike

Sosirea lui Ducu


Asteptand clatitele...
...De la Maty care sta la rand
Impresii la "rece"

Aici mi-am dat seama ca efortul meu nu a insemnat nimic fata de ce au indurat cei care au parcurs toti cei 90 km de bolovani si noroi, asta pentru pe fetele lor nu reuseam sa vad entuziasmul.
Prin grija lui Maty, care a stat la rand pentru noi , mancam cate o clatita, bem ceva cald, urmarim premierea de la distanta, speram ca o sa fim castigatori la tombola organizata acolo, ne luam diplomele de participant si plecam spre vila , unde incepem sa dam jos pamantul de pe noi si de pe biciclete.
Impachetari cu namol

Spre dus...

Nimic uscat pe mine
La rand ...
...dupa Ducu


Seara la cina , ne refacem stocul de proteine si povestim din experienta traita de fiecare :

Ducu Vasiliu, Chircu Ionut Victor, Andrei Amariutei, Catea Ionut, Jalba Andrei , Ionut Toncu .




Aici puteti gasii fotografii facute de organizatori in timpul concursului.

Iar aici coborarea de pe Magura vazuta prin camera atasata de casca unui concurent.



Miscarea inseamna sanatate!!!

Maratonul MTB Harghita Băi

Pentru ca de ceva timp dau emotii muntelui, lasandu-l sa ma astepte linistit, si pentru ca ,de cand mi-am luat bicicleta week-end-urile le petrec mai mult in şa, am ajuns să particip şi la maratoane de mountain bike. Asta si datorita faptului ca o astfel de experientă mi-o doream din fragedă pruncie, cand imi aduc aminte cum trasam din tren, mergand la bunici la munte, trasee imaginare cu suisuri si coborasuri, pe care mergeam cu o usurinta deosebita, tot imaginar, cu bicicleta.
Dupa turele facute cu entuziastii de la IasiBike prin minunatele paduri din jurul Iasiului, insumand cateodata si trasee de 120, 130 km de forestier pe zi, m-am simtit incurajat să traiesc experienta mersului pe bicicleta si intr-un cadru organizat.
Asa s-a intamplat saptamana trecuta , pe 15 august 2010, la concursul Pe Roti Verzi Iasi, organizat de cei de la Turistor Iasi. A fost vorba de un traseu de 5 km care trebuia facut de 5 ori, fiecare tura avand o diferenta de nivel de 180 m. Aici agonia urcarii s-a imbinat cu extazul de pe coborarile curate dar care au si pus la pamant cativa concurenti. Din cauza entuziasmului am fortat startul pe prima urcare, astfel incat m-am ales cu dureri la nivelul plamanilor(presupun) care nu m-au lasat sa mai inspir 100% restul concursului. In final am ocupat locul 17 si gandindu-ma la greseala facuta pe prima parte am considerat ca pot mai mult.
Sa-mi arat ca pot mai mult , am rumegat cateva zile propunerea lui Maty (Ionut Catea) de a merge la maratonul Harghita Bai, si am raspuns pozitiv. Gasca era deja formata, Gillio(Ducu Vasiliu) , deja cu experienta si nu numai in participarea la maratoane, Andrei Amariutei, un talent al ciclismului moldovean in continua activitate de confirmare, Mihaela prietena lui Maty, Dan cu fiica, Victor Ionut Chircu si el nelipsit pe la astfel de activitati si deasemenea cu rezultate notabile, sfadind tehnologia de ultima ora cu bicicleta pe care o foloseste , fiind demn de tot respectul.
Vineri plecarea spre Harghita Băi, unde mai fusesem doar iarna la schi.Punem 3 biciclete pe un Peugeot 206 si ne indreptam spre Tg. Neamt de unde il luam pe Andrei. Mihaela sofer. Aici adaugam si a patra bicicleta pe masina si ne indreptam cu pasi repezi spre Cheile Bicazului-Gheorgheni-Miercurea Ciuc-Harghita Băi. Atat de repezi ca, pe undeva pe langa Gheorgheni ,ne opreste o patrula de politie care ne spune sa ne grabim mai incet, si ne aplica o amenda pentru depasirea vitezei in localitate.
Soferul demoralizat trece peste moment, incurajat de copilot si ajungem pe inserate la Cabana Harghita unde aveam rezervare. Ne cazăm, observăm conditiile bune si mergem sa ne rugam sa primim ceva de mancare. In final reusim sa cinam, mergem spre camere si ne pregatim sufleteste pentru concursul de a doua zi. Aici fiecare cu tabieturile lui inainte de concurs, altele evidente, unele mai putin. Andrei, colegul meu de camera, se trezeste la 6, mananca pastele, si se pune inapoi in pat. Interesant.Mergem sa luam micul dejun apoi ne echipam de concurs, ungem lanturile, ne luam numerele de participare si iata-ne la startul primului maraton organizat la Harghita Băi, asa cum scrie si pe tricoul primit in schimbul taxei de participare de 30 lei.




Facem schimb de priviri cu ceilalti concurenti, poza la start, ascultam ultimile indicatii biligve si pornim in tromba. Gillio deja in fata cu Andrei si Victor, eu incerc sa nu il scap din ochi pe Maty ca reper pentru dozarea efortului. Stiam ca incepem cu o coborare lunga, dar urcam. Nu mult astfel ca incepem sa folosim din plin atractia gravitationala.Traseul presarat cu bolovani si crengi ne transforma in kamikaze, astfel incat cine risca mai mult merge mai repede.Un sant de apa ma opreste si il pierd din priviri pe Maty. Incerc sa recuperez si atent la obstacole gresesc directia ajungand intr-un loc aproape de strada. Eu si un baiat ungur care nu stia romaneste. Ne uitam in stanga si dreapta dar nu se intrevede traseul. Stiind directia urc inapoi cateva minute si vad sirul de oameni care cobora pe traseu. Intru in sir si pierd mult timp intr-o zona cu mult noroi, neavand pe unde depasi. Imediat ajugem la un forestier si incep sa recuperez ce am pierdut. Pe drept si pe coborare pedalez cat pot, astfel ma simteam multumit ca depasesc vreo 15 concurenti pana la urcare. Pe partea de drept ma uitam in stanga si vedeam ce munte am lasat in urma si ce urmeaza sa urcam.Descurajant. Resemnat ca nu mai pot ajuge grupul fruntas incep o lupta cu mine insumi.Macar sa ajung la finis.Trec de primul punct de alimantare de unde iau din mers o apa si beau jumatate. Pe prima portiune de urcare ma vad intrecut de o concurentă care pana la urma a si luat locul I la categotria sa. Imi fixez un ritm ce imi convine si urc, urc ,urc. Mă şi opresc sa-mi iau apa dintr-un rau care curgea ispititor de zgomotos langa traseu. Portiunea de urcare e portiunea in care "de ce"-uile incep sa-mi inunde mintea.De ce nu am ramas la cabana in salteaua moale?De ce nu fac un sport cu motor?De ce motociclistii care trec pe langa mine(asistenta) nu ma remorcheaza?De ce nu ma opresc sa mai mananc ceva?De ce sunt aici si nu la mare pe plaja ca doar sunt in concediu de odihna?. Din intrebare in intrebare ajung iar pe o coborare,incep bucuros sa pedalez pe zonele accidentate lasand furca sa-si faca treaba.Pana!!!!!!!Mai erau cam 12 km si fac prima pana.Obosit nu am indemanarea necesara sa o fac repede. Nu reusesc sa umflu camera, ma vad depasit in tromba de cativa oameni, ma resemnez inspir si duc treaba a capat. Merg iar in viteza si pana iar!!!! Bolovanii mi-au muscat camera a doua oara, franez mai mult cu janta pe bolovani. Acum , avand exercitiu, ma misc mai repede, in timp ce altii treceau pe langa mine. Fac si pana asta, imi pun cele doua camere schimbate dupa gat ,relaxat de resemnare,continui sa ma bucur de coborarea pana la ultimul punct de alimentare. Aici sunt indrumat pe ultima parte, o urcare de 6 km. Nu iau nimic nici de aici, desi oamenii foarte de treaba imi propun sa iau apa, mancare sau altceva. Constat ca bolovanii mi-au defectat schimbatorul de pinioane si nu mai puteam folosi ultimul si penultimul pinion. Incep o discutie cu bicicleta: "imi dai si mie un pinion mai mare, te rog?"nimic.Continui urcarea in conditiile date si pana la urma ajung in locul unde se facea trecerea catre partia de schi.Imi spun sa trag aer adanc fiind ultima urcare serioasa si sa fiu demn. Dar oboseala acumulata dupa 48 km si lipsa celor doua pinioane ma determina sa fac push bike. Il vad pe Tudor, prieten din "Hai pe munte " care ma fotografia de la distanta. Imping bicicleta cu capul sus pana aproape de el.



Pregatit deja sa beau o bere rece, Tudor imi spune ca mai am de urcat o alta partie pe care o stiam de la schi. Accept si provocarea asta pedalez in viteza pana acolo unde incep un ultim push bike.Stiam ca urmeaza o coborare pana la finish si in cele din urma ma vad ajuns. La finish ma buseste rasul cand vad alte biciclete deja impachetate fac o gluma cu arbitrii, care desigur ca nu m-au inteles(preferand sa o spun in ungureste) si ma alatur celorlati deja ajunsi, schimbati, dusati si pe alocuri mancati. Ma bucur sa aud ca Ducu a ocupat locul 2, Andrei 9, Maty 17, iar eu in final constat ca sunt pe 35 din 80, iar Mihaela locul 6 la categoria ei de varsta. Sunt bucuros ca avem in grup rezultate bune. Imi spal bicicleta, merg la un dus pe care l-as fi vrut infinit, si merg sa valorific bonurile de bere si mancare primite la inscriere.Stam la masa si facem schimb din experienta avuta pe traseu.
Se anunta premierea si mergem cu interes sa ne ovationam colegii. Intr-o atmosfera internationala, vorbindu-se mai mult ungureste, dupa un cantec solemn la care toata lumea de etnie majoritara devine foarte serioasa, auzim si numele celor din Iasi premiati. SUPER TARE!!!!

Concluziile maratonului in ceea ce ma priveste:organizare foarte buna, traseul inedit, munte adevarat, concurenta pe masura, experienta deosebita.

Dan in actiune


Mihaela lcocul 6 la categoria ei

Ducu locul 2, in spatele lui Maus.

Andrei se relaxa pe urcare

Maty super concentrat

Victor intarziat de o pana care i-a dat batai de cap



Dupa eveniment, am mai zabovit la o terasa in statiune si am pornit spre Hoghizi, mai exact in Bogata Olteana satul bunicii lui Maty , unde am dormit o noapte, apoi micul dejun cu lapte de bivolita, dupa care am facut o excursie de relaxare cu bicicleta in Cheile Dopcei ,fiind asteptati cu gratar la iarbă verde.
In drum spre Iasi, am deviat de la traseu facand o oprire la lacul Sf. Ana unde am inotat pentru prima oara anul asta si unde am mancat din nou kurtos kolacs. Apoi ne-a asteptat un traseu lung inapoi spre casa prin M Ciuc, Gheorgheni, Cheile Bicazului, Tg. Neamt unde l-am lasat pe Andrei si intr-un final acasa, remarcand-ul pe Maty pentru rezistenta la condus.

Aici puteti vedea un film realizat de Ducu Vasiliu, filmat de pe casca tremuranda a lui Andrei, si cu poze de la Tudor Ghioc, caruia ii mumtumim.

Sambata viitoare Geiger Sibiu!!!

Să fim sanatoşi!!!