Prima tura pe 2010, Masivul Ciucaş. O idee mai veche a lui Aurica Scriitoru, de a face o tura de iarna prin aceste locuri. Om minutios, a programat totul referitor la transport si cele necesare, ca la carte. Plecam la vagonul de dormit din Iaşi, joi seara 21 ian 2010, eu , Cristina, Catalin, Aurica si Mugurel care ni se va alatura in tura abia sambata. După mult haz, de data asta nu de necaz ci de confortul sporit, ajungem intr-un Ploiesti urat mirositor si gri. Luam tramvaiul cu navetisti , cica ar fi singurul, spre autogara unde gasim autobuzul medieval care ne duce pana la Valeni. De aici inca un microbuz pana la Cheia, si iata-ne la poalele Ciucaşului.
Frigul aprig ne cuprinde repede, fetele ne ingheata, ne echipam si pornim la drum. Traseul de urmat : Cheia - Culmea Zaganu - saua Gropsoare - Vf. Ciucas - Culmea Bratocea - Cheia. Timpul alocat 3 zile din care ultima reveniri in Iasi.
Mergând prin satul incremenit de frig, ne incalzim treptat, facem cunostinta cu cativa caini, dintre care doi mai inconstienti de foame, ne vor insoti pe tot parcursul zilei. Intram pe traseul Cruce Rosie, si incepem sa savuram privelistea alba ce ne inconjura. Fotografii peste fotografii.
maguliti de alb
te dureau ochii de la marcaj
Iesim din padure si ajungem la Stana din Zaganu. Privelistea devenea din ce in ce mai interesanta, norii jucand-se in jurul nostru.
consultari
Aurica la marcaj
Poiana de la stana Zaganu
Stana Zaganu, lux pe timp de iarna
La stana Catalin ne spune pentru prima data ca nu se simte bine si se gandeste sa se intoarca. Fiind greu de crezut acest lucru, dat fiind turele facute impreuna fara probleme, incerc sa nu bag in seama. Plecand de la stana, starea de oboseala tot mai accentuata , il face sa decida ca e mai bine sa se intoarca. Si pentru el, fiind constient de ce mai urmeaza si pentru noi, ca sa nu fim incetiniti. O conving pe Cristina sa nu se intoarca cu Catalin, pentru ca se va descurca singur pana jos. Constienti ca facem ce trebuie , ne despartim cu gandul ca o sa luam legatura seara sa vedem daca a ajuns cu bine in sat. Un moment delicat.
incurajari
cel mai important este sa stii sa spui stop, Catalin a stiut.
maguliti de alb
te dureau ochii de la marcaj
Iesim din padure si ajungem la Stana din Zaganu. Privelistea devenea din ce in ce mai interesanta, norii jucand-se in jurul nostru.
consultari
Aurica la marcaj
Poiana de la stana Zaganu
Stana Zaganu, lux pe timp de iarna
La stana Catalin ne spune pentru prima data ca nu se simte bine si se gandeste sa se intoarca. Fiind greu de crezut acest lucru, dat fiind turele facute impreuna fara probleme, incerc sa nu bag in seama. Plecand de la stana, starea de oboseala tot mai accentuata , il face sa decida ca e mai bine sa se intoarca. Si pentru el, fiind constient de ce mai urmeaza si pentru noi, ca sa nu fim incetiniti. O conving pe Cristina sa nu se intoarca cu Catalin, pentru ca se va descurca singur pana jos. Constienti ca facem ce trebuie , ne despartim cu gandul ca o sa luam legatura seara sa vedem daca a ajuns cu bine in sat. Un moment delicat.
incurajari
cel mai important este sa stii sa spui stop, Catalin a stiut.
Cu Aurica si Cristina ne continuam drumul pe Culmea Zaganului. Ne loveste ceata, apelam la GPS, cautam marcajul de iarna, spargem zapada, ne descurcam. Iesind din nori si ne cuprinde o stare de euforie. Soarele ne ardea fata, iar norii formau o mare alpina din care se intrezareau ca niste insule Bucegii. Pana pe vf. Zaganu ne facem drum prin zapada mare, privirea fiindu-ne inca furata de ce era in jurul nostru. Interesant era cum Cristina, desi facea un efort destul de mare reusea sa afiseze un zambet larg.
alb albastru
zambetul Cristinei
nu stiu cum se cheama...
Aurica in actiune
mic in dreapta, Bucegi
senin geros
vantul invizibil
nori naravasi
Cu imaginile astea in jur, continuam să spargem zapada cu randul, cand eu cand Aurica, lasand-o astfel pe Cristina sa zambească in continuare. Ajunsi pe vf. Zăganu incepem sa ne intrebam unde o sa punem cortul. Conform planului intocmit de Aurica, acesta trebuia pus pe la ora 15, sa fie inca lumina si cat de cat cald. Cautand un loc propice , trecem de Lanturi, mai usor decat am auzit ca va fi, si ne indreptam spre vf. Gropsoarele ce se vedea in zare, pe un vant destul de tare si taios. Din lipsa de inspiratie sau din cauza subconstientului nostru care ne dicta ca mai bine nu la cort, ajungem la refugiile din creasta, batuti de acelasi aprig vant care aducea o temperatura de vreo -15 grade, sa nu exagerez (se simtea mult mai rau, cred ca erau -20) daca ne gandim ca eram aproape de polul frigului, Intorsura Buzaului la Nord de Ciucas si in perioada anuntata ca fiind cea mai rece a anului.
vantul ce ne lovea senin
Cainii care ne-au insotit tot drumul in speranta unei bucati de carne, erau inghetati, gerul transformandu-le blana din neagra in alba. Soarele apune frumos peste Bucegi, pe un cer senin-geros si peste o mare alpina.
asfintit
Vazând ca nu e rost de pus cortul, si stiind că nu mai avem mult pana la Rascruce,( de unde porneste marcajul spre cabana Muntele Rosu), spunem sa fortam si sa ajungem totusi la cabana. Gandul asta ne incalzeste imediat, si pornim prin noapte, in coborare spre Muntele Rosu.
bucurosi ca am scapat de vant
De sus, vedem cabana care ne dă impresia ca este aproape. O iluzie plina de real incat eu eram aproape suparat ca am ocolit-o cumva. Zapada inca ne dadea batai de cap, urmele lipsind cu desavarsire. Aurica, bazat pe GPS , imi spune ca e directia buna.
alb albastru
zambetul Cristinei
nu stiu cum se cheama...
Aurica in actiune
mic in dreapta, Bucegi
senin geros
vantul invizibil
nori naravasi
Cu imaginile astea in jur, continuam să spargem zapada cu randul, cand eu cand Aurica, lasand-o astfel pe Cristina sa zambească in continuare. Ajunsi pe vf. Zăganu incepem sa ne intrebam unde o sa punem cortul. Conform planului intocmit de Aurica, acesta trebuia pus pe la ora 15, sa fie inca lumina si cat de cat cald. Cautand un loc propice , trecem de Lanturi, mai usor decat am auzit ca va fi, si ne indreptam spre vf. Gropsoarele ce se vedea in zare, pe un vant destul de tare si taios. Din lipsa de inspiratie sau din cauza subconstientului nostru care ne dicta ca mai bine nu la cort, ajungem la refugiile din creasta, batuti de acelasi aprig vant care aducea o temperatura de vreo -15 grade, sa nu exagerez (se simtea mult mai rau, cred ca erau -20) daca ne gandim ca eram aproape de polul frigului, Intorsura Buzaului la Nord de Ciucas si in perioada anuntata ca fiind cea mai rece a anului.
vantul ce ne lovea senin
Cainii care ne-au insotit tot drumul in speranta unei bucati de carne, erau inghetati, gerul transformandu-le blana din neagra in alba. Soarele apune frumos peste Bucegi, pe un cer senin-geros si peste o mare alpina.
asfintit
Vazând ca nu e rost de pus cortul, si stiind că nu mai avem mult pana la Rascruce,( de unde porneste marcajul spre cabana Muntele Rosu), spunem sa fortam si sa ajungem totusi la cabana. Gandul asta ne incalzeste imediat, si pornim prin noapte, in coborare spre Muntele Rosu.
bucurosi ca am scapat de vant
De sus, vedem cabana care ne dă impresia ca este aproape. O iluzie plina de real incat eu eram aproape suparat ca am ocolit-o cumva. Zapada inca ne dadea batai de cap, urmele lipsind cu desavarsire. Aurica, bazat pe GPS , imi spune ca e directia buna.
La ora 19, dupa 10 ore de traseu intram in cabana. Caldura. Ne hidratam, fiecare cu ce a crezut de cuviinta, bere, suc, apa, inchiriem o camera pentru noaptea ce va urma , ne uscam echipamentul pe calorifere, iar cina o luam in camera. Il sunam pe Catalin, aflam ca este cazat la o pensiune in Cheia si ii spunem sa vina a doua zi la Muntele Rosu sa ne intalnim. La cina facem un remember al zilei ce tocmai a trecut si ne gandim ce o sa facem maine. Cristina deja este cuibarita in pat de unde ne anunta sa nu o mai luam si maine in calcul. Noaptea va fii un sfetnic bun, cum a spus Aurica si ca maine dimineata vom stii ce e mai bine si sanatos de facut. Dormim dusi. Obisnuita agitatie nocturna a lui Aurica ne mai trezeste din cand in cand. Iar la ora 7 30 desteptarea.
Cu Aurica planificăm continuarea traseului, pana in pasul Bratocea cu o noapte dormită la stana. Asta insemna ca la ora 12, trebuia sa eliberam camera iar pe Cristina sa o lasam sa-si gaseasca prin Cheia ceva. Lovit de comoditate, am venit cu propunerea sa mai luam o noapte cazare si sa facem Vf. Ciucas tur - retur. Asta insemna un minim de bagaje si caldura camerei la intoarcere. Propunerea a fost imediat acceptata si la 9 30 am plecat spre varf. La cabana Muntele Rosu mai era Mugurel , cu care am plecat din Iasi, si Bebi, un amic de-al sau din Bucuresti, care ni s-au alaturat turei de sambata.
Mugurel de Iasi
Mugurel de Iasi
Atmosfera linistitoare a traseului prin padure pana la drumul forestier ce urca la Cabana Ciucas, ne dadea idei de intoarcere prin alta parte, prin Şaua Chiruşca.
linistea padurii
Ajunsi la platoul de la cabana Ciucas, un vant puternic si rece ne ia in primire. Intrăm la paznicii cabanei in constructie pentru putina caldura si o echipare adecvata noilor conditii.
Mugurel si Bebi isi pun rachetele de zăpadă, eu cu Aurica după ei. Profităm de urmele formate in zapadă de doua persoane ce mergeau cu mult inaintea noastră, reusind sa tinem un ritm sustinut. Vreme foarte rece. Era pentru prima data cand foloseam doua polare la mers si nu am transpirat. Vantul parca ne zgâria faţa si orice zona expusa era dureroasa. Am trecut prin portiuni cu zapada inghetata unde era foarte bine de mers si zone cu zapada afinata in care trebuia sa ne luptam cu lipsa urmelor. De mentionat ca cele doua persoane care incercau varful inaintea noastră au abandonat din cauza marimii zapezii care le ingreuna inaintarea.
pe rachete, inainte!
luptand cu imposib...viscolul ;)
Aurica din spate
Aurica din lateral
La Tigai am ales banda rosie, gandindu-ne ca zapada e mai ingheta in zona asta , deplasarea fiind mai usoara. Intr-un efort sustinut am trecut pe la Tigaile pline cu zăpadă, Babele la Sfat in ceată sa nu le vada nimeni si pana la urma pe varf. Fiind ceata eu tot intrebam daca asta e varful. Am spus, fie, am facut pozele de vârf, si repede inapoi sa nu inghetăm.
Aurica si eu
Mugur si Bebi
Intoarcerea a fost mult mai linistita si rapida, urmele fiind deja facute . Doar Bebi a avut parte de un moment mai delicat cand a alunecat cu rachetele pe un jgheab inghetat, avand ceva emotii pana cand a reusit sa se opreasca. Putina joaca cu pioletul in acelasi jgheab si repede spre Cabana Ciucas unde ne astepta soarele care s-a ascuns toata ziua de noi.
oprire in piolet, teoretic nu-i corect...
O vreme superba la intoarcere, soare , cer senin, fara vant.
intoarcere spre ce a fost
alb cat vezi cu ochii
Aurica cu parere de rau a fost si vf. Ciucas
pudra
La aceeasi batranei, paznicii de la Cabana Ciucas, au intrat Bebi si Mugurel sa manance ceva din pachet, noi am continuat drumul spre cabana manati de foame si de revederea cu Catalin si Cristina. Pe drum ne-am intalnit cu cei din tura fotografica organizata de carpati.org prin domnul Andrei Dudescu, cu care ne-am salutat si am facut schimb de impresii, unii dintre ei fiind cunostinte mai vechi. Stiau ca suntem de la "Hai pe munte" si aveau cunostinta de iesirile noastre , laudandu-ne pentru activitatea sustinuta.
linistea padurii
Ajunsi la platoul de la cabana Ciucas, un vant puternic si rece ne ia in primire. Intrăm la paznicii cabanei in constructie pentru putina caldura si o echipare adecvata noilor conditii.
Mugurel si Bebi isi pun rachetele de zăpadă, eu cu Aurica după ei. Profităm de urmele formate in zapadă de doua persoane ce mergeau cu mult inaintea noastră, reusind sa tinem un ritm sustinut. Vreme foarte rece. Era pentru prima data cand foloseam doua polare la mers si nu am transpirat. Vantul parca ne zgâria faţa si orice zona expusa era dureroasa. Am trecut prin portiuni cu zapada inghetata unde era foarte bine de mers si zone cu zapada afinata in care trebuia sa ne luptam cu lipsa urmelor. De mentionat ca cele doua persoane care incercau varful inaintea noastră au abandonat din cauza marimii zapezii care le ingreuna inaintarea.
pe rachete, inainte!
luptand cu imposib...viscolul ;)
Aurica din spate
Aurica din lateral
La Tigai am ales banda rosie, gandindu-ne ca zapada e mai ingheta in zona asta , deplasarea fiind mai usoara. Intr-un efort sustinut am trecut pe la Tigaile pline cu zăpadă, Babele la Sfat in ceată sa nu le vada nimeni si pana la urma pe varf. Fiind ceata eu tot intrebam daca asta e varful. Am spus, fie, am facut pozele de vârf, si repede inapoi sa nu inghetăm.
Aurica si eu
Mugur si Bebi
Intoarcerea a fost mult mai linistita si rapida, urmele fiind deja facute . Doar Bebi a avut parte de un moment mai delicat cand a alunecat cu rachetele pe un jgheab inghetat, avand ceva emotii pana cand a reusit sa se opreasca. Putina joaca cu pioletul in acelasi jgheab si repede spre Cabana Ciucas unde ne astepta soarele care s-a ascuns toata ziua de noi.
oprire in piolet, teoretic nu-i corect...
O vreme superba la intoarcere, soare , cer senin, fara vant.
intoarcere spre ce a fost
alb cat vezi cu ochii
Aurica cu parere de rau a fost si vf. Ciucas
pudra
La aceeasi batranei, paznicii de la Cabana Ciucas, au intrat Bebi si Mugurel sa manance ceva din pachet, noi am continuat drumul spre cabana manati de foame si de revederea cu Catalin si Cristina. Pe drum ne-am intalnit cu cei din tura fotografica organizata de carpati.org prin domnul Andrei Dudescu, cu care ne-am salutat si am facut schimb de impresii, unii dintre ei fiind cunostinte mai vechi. Stiau ca suntem de la "Hai pe munte" si aveau cunostinta de iesirile noastre , laudandu-ne pentru activitatea sustinuta.
Intorsi la cabana, Catalin ne face poze de bun venit si intram in camera sa povestim ce am facut. Cinam. Ne facem comozi. Vizionăm un film bun pe DDTV, adormim in punctul culminant al acestuia.
Dimineată, Duminica 24 ianuarie, trezirea si la Gara. Daca ar fi fost asa simplu. 3 km pana in Cheia, Un microbuz pana in Valeni, altul pana in Ploiesti, tramvaiul cu pensionari pana la Gara inghetata din Ploiesti, alimentăm si ne suim in Rapidul spre Iaşi. In tren avem parte de o interpretare originala a imnului Angliei din partea lui Mugurel care ne scoate din amorteala , numai bine sa ne pregatim de coborare intr-un Iaşi siberian. Din nou acasa.
Protagonisti, membrii HPM :
Catalin
Cristina
Aurica
ionut
Protagonisti, membrii HPM :
Catalin
Cristina
Aurica
ionut
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu